O viziune simbolica asupra rugaciunii
Etimologia cuvantului ”rugă” vine din latina, de la cuvantul ”rogare”. Rugaciunea, conform dictionarului, presupune o cere foarte insistenta catre altcineva. In cazul acesta, catre Dumnezeu.
Ruga (rogare) presupune o insistenta puternica in fata Creatorului pentru a obtine o derogare, adica o abatere exceptionala de la Lege, de la un regulament, etc.
Insa, intre acestea doua, mai este nevoie de ceva…Daca facem un pas in contemporaneitate, ne mai lovim si de cuvantul ”Logare”, pe care il putem folosi in contextul nostru.
In acest caz, experienta rugaciunii ar trebui sa aiba trei stadii: prima este rogarea, a doua este logarea si a treia, derogarea sau raspunsul lui Dumnezeu.
Ruga (rogarea) presupune intentia si actul in sine, cheia bagata in butuc, care poate fi cu totul lipsita de valoare, atata timp cat omul nu face pasul catre logare, catre unirea cu lumea spirituala de unde isi poate primi raspunsurile cu claritate. Insa in lumea spirituala nu este vorba de un mecanism si nici de automatism.
Ruga trebuie sa tinteasca undeva, sa aiba o directie, sa se adreseze precis cuiva cu o intentie clara: ”Doamne miluieste”, ”Doamne Iisuse Hristoare miluieste-ma pe mine pacatosul”, ”Slava Tie Doamne” sau alte forme de rugaciune cunoscute.
Logarea presupune numele utilizatorului si o parola. Numai cand acestea sunt corecte, interfata, pagina in care te loghezi, te conduce automat acolo unde doresti.
Deci, ca sa poti accesa mailurile, raspunsurile si noutatile pe care le astepti, esti nevoit sa treci prin acesti pasi cu rigoare si atentie.
Aceasta logare nu este o tehnica, nu este o formula magica, nu este o calitate a mintii.
Numele utilizatorului este foarte bine cunocut, enigma ramane parola.
Pe cei mai buni ”hackeri” dumnezeiesti ii gasim in Biblie. Unul dintre ei este prorocul David cu al sau Psalm 50, care a ”bulversat” nu numai lumea aceasta, ci si pe cea a ingerilor. Ingerii canta in coruri psalmii lui David. In psalmul 50 avem parola cu care el a luat Raiul, si inca cu mare asalt!
”Inima infranta si smerita ”– aceasta este parola, explicata in mod limpede de insusi Hristos prin smerenia Sa si prin exemplul vietii sale :” Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veți gasi odihna sufletelor voastre.”
Deci omul care se naste de sus, prin botez (utilizatorul), va reusi sa comunice si sa traisca cu cei de sus cu o conditie, cu o parola, cu un mod anume, specific, de vietuire si simtire.
Pricina pentru care, de cele mai multe ori, nu simtim si nu vedem raspunsul clar al lui Dumnezeu in rugaciunile noastre, este tocmai aceasta parola, modul specific de vietuire, dulceata smeritei vietuiri.
Pentru un astfel de om, care are aceste virtuti, fiecare clipa este o implinire a voii lui Dumnezeu, este in curentul unui permanent raspuns dumnezeiesc, intr-un viu dialog!
Vedeti, peste tot in marile religii, culturi ale lumii, se impune un mod specific de vietuire pentru a obtine rezultatele scontate. Asemeni si in crestinism.
Cuvantul meditatie (meditation – en., meditation – fr., Meditation – ge., etc.) provine din radacina latina mediatum – a fi intre, a fi in mijlocul.
In spatiul crestin, meditatia presupune tocmai aceasta pozitionare la mijloc, in esenta lucrurilor prin transcederea formei. Mintea nu mai este atenta asupra formelor – gand, formelor – cuvant, ci le transcede, le penetreaza si patrunde dincolo de ele. In acest fel se obtine o stare de perfecta luciditate, de constienta, care e punctul de mediere intre minte si inima. Meditatia, in acest caz, presupune linistirea mintii si pregatirea ei pentru urmatoarea etapa, rugaciunea. O minte aglomerata de ganduri nu poate avea penetranta in rugaciune.
O minte limpede si un suflet curat, zboara cu viteza in inaltul inimii dumnezeisti.
Pe de alta parte, dezvoltarea imaginarului prin intermediul meditatiei, nu este benefic. Cu cat mintea isi imagineaza mai multe lucruri intr-o meditatie (cu caracter spiritual), cu atat mai mult ramane captiva formei.
O minte care exerseaza meditatia si nu practica rugaciunea risca sa ajunga pe varfurile mandriei si trufiei.
Sa ne aducem aminte!
Meditatia nu implica smerenia sufletului si credinta in Dumnezeu, iar daca le implica, atunci ea devine exploziva. Deci meditatia poate fi practicata si de un ateu.
Rugaciunea presupune smerenia inimii si poate fi practicata doar de cel credincios.
Meditatia pleaca din minte, iar rugaciunea pleaca din inima.
Aducerea mintii in inima, presupune tocmai aceasta stare de unificare a celor doua, care au devenit, de la cadere incoace, contrare. Abia din acest punct de unificare a contrariilor, omul incepe sa se inalte.
Logarea-Smerenia este benzina care porneste motorul. Rugaciunea este cheia.
Aceasta unificare poate avea loc si in cazul bolilor, accidentelor, incercarilor din viata. In aceste situatii inima se inmoaie, se smereste, iar mintea se muta de la cele pamantesti, la cele ceresti.
Exista un alt plan care transcede meditatia si rugaciunea, pentru ca si ele, la un alt nivel, tot forme sunt. Ele se unifica la un moment dat transfigurand omul de la stadiul de omida, la fluture! Cand devin una, omul incepe sa aiba o alta perspectiva asupra lumii si a creatiei, se apropie de cunoasterea de Dumnezeu si i se reveleaza tainele creatiei si ale Creatorului. Asa ne invata sfintii despre universul smereniei.
Acestea sunt o mica parte din diferentele intre meditatie si rugaciune.
Doru Bem
