„Fiecare are profunzimi pe care ii este frica sa le exploreze, in fiecare exista un dezacord interior care il ingrozeste. Sa ramai cu tine insuti e unul dintre cele mai infioratoare lucruri ce i se pot intampla unui om, daca face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate. A te infatisa tie insuti, fara podoabe, fara aparare, fara toate acele lucruri pe care le punem de obicei intre aceasta infricosatoare imagine a noastra si propriile priviri. Suntem obisnuiti sa ne distragem de la noi insine printr-o mie de lucruri marunte, dintre care, in sine, multe sint si bune, si vrednice de atentie, dar pe care le consumam pentru a ne ascunde de infricosatoarea nostra singuratate. Cand incercam sa privim mai profund, sintem cuprinsi de groaza nu din cauza a ce vedem, ci pentru ca exploram un domeniu necunoscut noua: cine poate spune cati monstri se pot ridica din aceste profunzimi? Cata rautate, cate furie, cata minciuna, cata frica? Cata aviditate – si sufleteasca, si duhovniceasca, si trupeasca? Insa daca nu facem asta, daca refuzam aceasta groaznica intalnire, nu vom putea gasi niciodata suficienta barbatie pentru a-L intalni nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele. (…) Intr-o oarecare masura, putem spune ca si capacitatea de a ne vedea tot mai rai si mai rai – prin prisma luminii Dumnezeiesti – vorbeste despre faptul ca Dumnezeu are tot mai mare incredere in noi, vede in noi capacitatea crescanda de a ne opune raului si de a invinge, doar cu ajutorul Sau. De aceea, desi exista durerea de a vedea raul din sine, trebuie sa existe si constiinta faptului ca aceasta este un semn al increderii lui Dumnezeu in noi. „
Mitropolitul Antonie de Suroj
