Pana la credinta este supersitie

Pana la credinta este supersitie

Doru Bem

 

Firea umana a fost infiata si indumnezeita in Hristos Iisus. Indumnezeirea sau trairea preaplinatatii Iubirii – Harului, Energiei Nezidite, specifice fiintei Dumnezeu, tine de Calea cea stramta si urmaririi pas cu pas a vietii Mantuitorului, incercand sa integram in viata noastra Calea Sa si Adevarul Sau, ca deschizand portile inimii noastre, Hristos sa ne scoata la adevarata lumina a Invierii. Atunci crestinul traieste in mod deplin unirea cu Dumnezeu si exclama cu bucurie „Hristos a Inviat” caci traieste aceasta realitate in toata adancimea si intinderea inimii sale, caci Lumina Hristos, lumina lumii, a luminat intunericul, a revelat omul, a limpezit cele tulburate, a curatit cele murdarite, a linistit cele incordate, a potolit cele insetate, a saturat cele flamanzite dinlauntrul firii noastre.
Pana atunci…ciocnim oua, mancam miel si comemoram o poveste de acum 2000 de ani, intrand intr-un concurs de spargere a oualelor pe replicile Hristos a Inviat – Adevarat a Inviat, spunand bancuri cu atletul de pe cruce…
Pana la credinta este supersitie. Si in ritmul acesta Dumnezeu devine pentru noi o fictiune.
Cuprinsi de grosimea formei, esenta ramane de domeniul basmelor de adormit copiii, basme mult prea inalte pentru maturii adulti.
Saptamana patimilor este cea mai mare revarsare a iubirii divine, explozia daruirii de sine, vulcanul inimii dumnezeiesti salasluit in Om, varful si apogeul umanitatii in drumul catre Dumnezeu, jertfa cea mai aleasa a insusi Creatorului pentru revenirea Omului in matca sensului sau, in bratele Tatalui sau!
Avem de ales intre a crede si a ne asigura cu constiina vie despre aceasta sau a crede ca-i o poveste cu caracter ritualic.

Comments are closed.